Bila neagra pentru Raportul de tara: in cateva luni, sistemul judiciar va avea peste 1.200 posturi vacante
Sursa foto: Gardianul
Existenta celor 800 de posturi vacante reprezinta pentru justitia din Romania o problema privitoare la indeplinirea unora dintre obiectivele Raportului de tara. Informatia a venit de la ministrul justitiei, care a participat, ieri, la Mamaia, la Congresul Avocatilor. Catalin Predoiu a declarat ca cifra posturilor vacante ar putea creste la circa 1200 in urmatoarele luni, pe fondul pensionarii multora dintre magistrati, iar aceste locuri nu vor putea fi acoperite decat in doi-trei ani. Ministrul a subliniat ca reformele din sistemul judiciar nu se pot realiza decat prin alocarea de fonduri, motiv pentru care Ministerul Justitiei ar trebui asezat “in fruntea prioritatilor Guvernului”. Ingrijorarea este cu atat mai mare deoarece, conform declaratiilor ministrului, sistemul judiciar si cel penitenciar trec prin momente grele, fara precedent.
Codurile de procedura, prioritare pe agenda ministerului
Conform declaratiilor de ieri ale ministrului justitiei, prioritare in agenda institutiei sunt adoptarea celor doua coduri de procedura penala si civila, dar si revizuirea strategiilor de reforma in justitie. Pentru cele doua coduri vor fi realizate studii de impact, extinse apoi si la codurile civil si penal.. „Am fost destul de criticati în legatura cu absenta acestor studii de impact înainte de adoptarea Codurilor de catre Parlament. Motivul pentru care aceste studii s-au facut si se vor face dupa adoptarea codurilor este acela ca trebuie sa avem în vedere toate prevederile codurilor, asa cum vor fi fost ele adoptate de catre Parlament, trebuie sa avem în vedere continutul normativ al tuturor Codurilor. Nu în ultimul rând, nu putem face un studiu de impact sectorial doar pe Codurile substantiale, fara sa avem si Codurile de procedura”, a declarat ministrul. Acesta se asteapta pe viitor la un “tir de critici, de dezbateri” pe tema celor doua coduri de procedura, dar considera benefic acest lucru si solicita si implicarea avocatilor, pe care o considera o obligatie. Congresul Avocatilor a constituit, pentru ministrul Predoiu, un bun prilej de a acuza de “necunoasterea domeniului” anumite persoane care au “acaparat lucrarile de adoptare a codurilor.