Sursa foto: Gardianul
Ministerul german al Economiei a anuntat ca este posibil ca Germania, cea mai mare economie europeana, sa fi iesit, în al doilea trimestru, din cea mai severa recesiune de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, în conditiile în care activitatea generala s-a stabilizat, transmite Reuters. Raportul lunar al ministerului pentru luna iulie mentioneaza ca Produsul Intern Brut (PIB) al Germaniei pare sa-si fi revenit din declinul de 3,8% din primul trimestru. "Exista multe date pe baza carora putem concluziona ca activitatea economica s-a stabilizat, în general, în al doilea trimestru", se arata in raport. Guvernul se asteapta ca economia sa se comprime cu un ritm record de 6% în acest an. Cu toate acestea, ministerul a subliniat ca perspectivele pentru productia industriala si exporturi s-au îmbunatatit. "Pe plan intern, masurile implementate prin programele de stimulare economica încep sa-si faca efectul. Consumul privat ar trebui, de asemenea, sa sprijine relansarea economiei", a precizat institutia. Inflatia redusa si faptul ca piata muncii nu a fost afectata grav de criza a încurajat populatia sa cheltuieasca. Însa situatia de pe piata muncii s-ar putea înrautati în urmatoarele luni, avertizeaza sursa citata. Raportul ministerului urmeaza unor estimari ale mai multor oficiali guvernamentali, potrivit carora economia nu a scazut în al doilea trimestru, existând sanse sa fi crescut usor.
China - prima economie mare care a depasit criza
China este prima mare economie care iese din recesiune, înregistrând în trimestrul al doilea o crestere de 7,9%, dupa ce avansul din primele trei luni, de 6,1%, a fost cel mai slab din ultimii zece ani, a relatat Bloomberg, zilele trecute. Cresterea consemnata de PIB a depasit estimarea de 7,8% a analistilor Bloomberg. China, cel mai important contribuitor la avansul economiei mondiale, a devansat miercuri Japonia, devenind a doua mare piata de capital la nivel mondial, în functie de valoare, dupa ce programul guvernamental de sustinere a activitatilor, de 4.000 de miliarde de yuani (585 miliarde dolari) a stimulat creditarea si cresterea preturilor actiunilor. Ritmul de dezvoltare din primul semestru a pus bazele respectarii tintei de crestere economica de 8% pentru 2009, crearea de locuri de munca si mentinerea stabilitatii sociale, se arata într-un comunicat al birsoului de statistica din China.