Sursa foto: Realitatea.net
PSD se pregătește să-i retragă sprijinul politic ministrului Ecaterina Andronescu. Potrivit Cotidianul.ro, propunerea va fi supusă la vot în ședința de luni a Biroului Politic Național al PSD. Asta după ce Mircea Geoană s-a declarat nemulțumit că Andronescu nu i-a consultat pe liderii PSD în scandalul diplomelor de la Universitatea Spiru Haret. Ecaterina Andronescu a declarat pentru Realitatea TV că Mircea Geoană nu i-a spus nimic despre o eventuală demitere.
"Nu reprezint o miză în povestea asta. Nu pot să merg cu ochii închiși, nu am mers niciodată. Nu am o atitudine agresivă față de universitate, le-am adresat rugămintea să intre în legalitate. Am vorbit cu Mircea Geoană și am convenit să ne vedem luni. Lucrul acesta nu mi l-a spus, eu nu pot să fiu mincinoasă. Nu am fost legată de un scaun, sunt un om al școlii.", a declarat Ecaterina Andronescu.
Mircea Geoană e foc și pară pentru că Ecaterina Andronescu n-a întrebat pe nimeni din partid când a redactat ordonanța prin care absolvenții "Spiru Haret" ar putea fi nevoiți să repete licența.
Oficial, liderii PSD spun că nu se pune problema demiterii Ecaterinei Andronescu.
"Nu s-a pus și nu cred că se va pune problema. E o bombă aruncată în presă, nu știu de cine. O discuție vom avea despre cazul Spiru Haret.", a precizat Liviu Dragnea, vicepreședinte PSD.
Există social-democrați care susțin că partidul lor ar putea cere cât de curând o remaniere guvernamentală.
Cât privește scandalul diplomelor de la Spiru Haret, premierul Emil Boc spune că executivul va discuta un pachet de legi care să prevină astfel de situații.
"Ierarhizarea universităților – când vom avea această ierarhizare, fiecare candidat din România va ști când merge la universitate unde este situată universitatea respectivă, ce valoare are diploma și ce poate să facă cu diploma după ce termină facultatea, ce șanse are de încadrare.", a afirmat premierul Emil Boc.