Sursa foto: Evenimentul Zilei
Târgul imobiliar destinat programului guvernamental ascunde surprize neplăcute, ambalate în „promoții”.Burdușiți ca niște merdenele în tr-un cuptor, bucureștenii care și-au pus ultima speranță în a obține „Primă casă” la târgul imobiliar „Project Expo”, organizat până astăzi în Capitală, nu au rezistat stresului produs de prețurile care nu s-au dovedit a fi „ca la televizor”, și au defulat, mulți dintre ei, în certuri de cuplu. Mânați de ideea parcurgerii tuturor standurilor într-un timp cât mai scurt, perechile de vizitatori și-au dat însă coate la ofertele pentru locuințe care nu depășeau 50.000 de euro. Însă asta nu s-a întâmplat prea des, deoarece dezvoltatorii au construit apartamente de mari dimensiuni care depășesc cu mult această marjă.
Mașini, la pachet cu niște „cocioabe”
Captați vizual de bannerele multicolore care anunță „mega-oferte”, cei prezenți află târziu că multe dintre promoții sunt de fapt „mega-gogoși”. Un grup de tineri prezenți la eveniment se plângeau că în spatele promoției prezentate de ansamblul re zidențial Confort City, care oferă un autoturism gratis la achiziționarea unui apartament cu 3 camere, de 79.000 de euro, sau cu 2 camere, de 59.500, stau de fapt ascunse mai multe nereguli.
De la mirosul urât care bântuie cartierul până la modelul apartamentelor compartimentate după un stil „comunist”, hol lung, camere de-o parte și de alta și baia mare în capăt, dar și probleme cu utilitățile.
Negocieri „pe ocoliș”
Ofertele curg și pentru locuințe la metrul pătrat, pentru care se uită specificarea unui aspect foarte important, și-anume dacă prețul se aplică pentru metrul pătrat construit sau pentru cel util. Iar acest lucru evitat în prezentări de către dezvoltatori îi poate costa pe potențialii clienți mai multe mii de euro în plus pe lângă prețul practicat pe broșuri: „Sunt niște șmecheri, îți bagă fluturașele alea pe gât și nu te lasă să respiri vreo întrebare lămuritoare”, ne spune un tânăr revoltat.
Citeste tot articolul in Evenimentul Zilei