Traian Pârvulescu s-a îmbogăţit din afacerea cu fructe de mare, pe măsură ce românii le-au prins gustul.

Apetitul românilor pentru delicatesele mării n-a apărut de ieri, în schimb bucătarii români din restaurante abia şi-au început perfecţionarea, pentru că meniurile mediteraneene nu mai sunt o modă, ci un lucru obişnuit pe reţetar. Ca oricare început, greul a fost la materia primă, mai mereu congelată.

Localurile cu pretenţii aveau nevoie de vitrine în care crabii, homarii sau caracatiţele roz să fie expuse pentru demonstraţia clară că acolo ajunge cea mai proaspătă marfă care mişcă. Pe lângă restaurante, reţelele de distribuitori de peşte sau produse congelate s-au specializat, treptat, pe cea mai mare cerere în meniurile exotice: fructele de mare.

Capitala înghite cinci tone pe săptămână

Unul dintre cei mai mari importatori de produse din categoria „lux”, de la soiuri rare de peşte proaspăt până la caracatiţe şi caviar, este şi Traian Pârvulescu din Bucureşti. Compania lui de import şi distribuţie acoperă necesarul marilor hoteluri şi restaurantedin Capitală până la „orice trece de trei stele”, dar şi a restaurantelor cu specific mediteranean. Cam cinci tone de fructe de mare se consumă, săptămânal, în Bucureşti, iar în perioadele aglomerate cu evenimente, recepţii sau cocktailuri, cantitatea se dublează.

Deşi este un business într-o creştere constantă, românii abia se familiarizează cu gândul de a mânca scoici, raci sau preparate mai rafinate din somon sau calcan. „Îţi plac sau nu-ţi plac. La treburile astea nu poţi spune că «aproape îmi plac»”, spune Pârvulescu, un fan câştigat al delicateselor, de două ori pe săptămână, atunci când dă gata o porţie de creveţi.

Achiziţii la licitaţie

La depozitul firmei din Chitila, în care s-au investit milioane de euro, soseşte aproape în fiecare zi un transport de marfă adunată din toate mările Europei sau ale Americii, de la nord la sud. Furnizorii leagă în circuit tot continentul, licitează pentru un produs ca la Bursă, pentru ca preţul să nu sară prea mult de la o zi la alta.

Traian are legături cu mai toţi „brokerii” de peşte şi de fructe de mare. Din Canada şi Olanda aduce homarii, din Italia şi Grecia midiile. „Pescuitul este sezonier şi atunci diferă ţara de origine în funcţie de cererea noastră. Dacă nu mai găsim în Marea Britanie, încercăm în Italia. Oricum, majoritatea produselor, dacă nu vin proaspete, se îngheaţă acolo, pe nava pescarilor”, explică importatorul.

Tancuri de crabi şi homari, la showroom

Homarii vin numai cu avionul, vii, la gheaţă, ambalaţi individual în cutii de carton, unde pot să trăiască mai mult de o lună. Midiile în saci de câte cinci kilograme, stridiile în caserole, toate vii. Calcanul, somonul şi bibanul se păstrează în ambalaje etanş, la gheaţă. Doar caracatiţele, care ar crea probleme la mişcare, se imobilizează cu un strat gros de gheaţă.

Depozitul îţi criogenază şi sufletul, pentru că marfa trebuie să stea la -20 de grade C până la livrare. Angajaţii se echipează cu haine groase, ca pentru cea mai geroasă excursie la Pol. În camerele frigorifice mari, fructele de mare sunt împărţite după zonele din care vin: Atlantic, Adriatică, Mediterană, Marea Nordului. Doar homarilor li s-a amenajat un habitat natural, în tancuri cu apă sărată, cu alge, scoici şi nisip, iar din când în când îi mai vizitează o caracatiţă, „de pus în vitrină”.

Citeste tot articolul in Evenimentul Zilei