Sursa foto: Evenimentul Zilei
PoliticeRepublica Moldova O pacientă internată într-un spital angolez a fost siluită în timp ce se afla sub tratament
O adolescentă cu grave probleme pul monare, aflată la secția de Boli infecțioase într-o unitate spitalicească din Luanda, capitala Angolei, a fost victima unui viol chiar în incinta secției. Din cauză că era slăbită, n-a putut riposta atacului brutal al unui obsedat care a pătruns în spital, weekendul trecut. Agenția de știri Belga, care a preluat relatarea radioului de stat al țării africane, mai subliniază că întreg personalul medical a fost șocat de abominabila faptă. Persoana bănuită de agresarea tinerei a fost arestată. Din primele cercetări a reieșit că autorul prezumtiv ar fi intrat în pavilionul de Boli infecțioase al spitalului respectiv, sâmbăta trecută, la primele ore ale dimineții, surprinzându-și victima semiinconștientă. În acel moment, personalul medical era mult mai redus numeric ca pe timpul săptămânii. Ancheta este în curs de desfășurare.
Scandal cu precedent
Agresiunea sexuală a bolnavei a avut loc la doar câteva săptămâni după un alt scandal din mediul spitalicesc angolez. Atunci, moartea unei fetițe bolnave de meningită a fost transmisă în direct de televiziunea națională. Deși în agonie, pacientei i-a fost refuzată internarea în spitalul Americo Boavida din Luanda, din cauza lipsei de locuri. Furioasă, mama muribundei a alergat la sediul televiziunii cu copila în brațe, cerând ajutor. Operatorii canalului național au surprins ultimele momente de agonie ale fetei, imaginile fiind difuzate atât local, cât și pe internet. În urma acestui scandal, membrii consiliului de administrație al spitalului au fost demiși.
Citeste tot articolul in Evenimentul Zilei