România mineriadelor este predată la Cheie celui care a reuşit să îl învingă pe Ion Iliescu în alegerile din 1996, Emil Constantinescu. Este predată cu tot cu traumele unei tranziţii nesfârşite care o menţine pe ultimele locuri în topul statelor europene din fostul lagăr socialist, aflate acum în competiţie pentru atragerea investiţiilor străine şi pentru un bilet de călătorie, clasa I, în lumea bună a occidentului.

Simbolistic, înfrângerea intelectualului Emil Constantinescu este de fapt eşecul societăţii de a forţa ruperea definitivă de vechiul sistem.

Venirea acestuia la Palatul Cotroceni a fost un moment pregătit de CDR încă din 1990, iar victoria forţelor anticomuniste a fost primul semn că, deşi şchioapă, democraţia originală de la Bucureşti poate trece testul
esenţial al alternanţei la putere.

Miza consta în confruntarea unor viziuni de sistem: regimul Iliescu, refractar reformelor, bazat pe centralism, negând valorile capitalismului şi, de partea cealaltă, deschiderea spre occident nu doar prin integrarea în Uniunea Europeană şi NATO, ci şi, implicit, prin asimilarea modelului capitalist.

Scena balconului

Principalul artizan al coaliţiei ce reunea partidele istorice şi Alianţa Civică şi avea ca scop înlăturarea lui Iliescu, cel care a fost liderul incontestabil al opoziţiei şi a contribuit esenţial la promovarea
lui Emil Constantinescu drept alternativă a fost Corneliu Coposu.

Mişcarea iniţiată de acesta, în pofida unor rivalităţi istorice între PNŢCD şi PNL, susţinută puternic de o societate civilă născută în Piaţa Universităţii, îşi va atinge scopul însă după ce el va fi trecut graniţa celor lumeşti.

În noiembrie 1995, cu un an înaintea victoriei CDR în alegeri, Corneliu Coposu moare, iar funeraliile sale, ce au avut loc, chiar la km 0 al democraţiei au stârnit un val de emoţie comparabil în intensitate cu momentul manifestărilor anticomuniste, dar şi cu venirea Regelui Mihai în ţară.

Intensitatea momentului prevestea ceva din victoria Convenţiei, nimic însă din gustul amar al dezamăgirii provocate de guvernarea 1996-2000.

Victoria lui Emil Constantinescu a fost sărbătorită de la balconul Universităţii, într-un gest de răzbunare simbolică a „golanilor” care, în urmă cu 6 ani, fuseseră bătuţi de mineri. Aceeaşi Piaţa a Universităţii care, de-a lungul celor două decenii post-decembriste, se conturează obsesiv ca o agora cu încărcătură istorică aparte.

CDR a venit la putere pe un val de simpatie populară extrem de mare tranferat inclusiv asupra unui premier, altfel lipsit de calităţile unui lider carismatic, Victor Ciorbea. Contractul cu România, ca program de guvernare, prevedea în esenţă retrocedarea imobilelor naţionalizate după principiul restitutio in integrum, retrocedarea terenurilor agricole şi a pădurilor, accelerarea procesului de privatizare şi a măsurilor de liberalizare a pieţei, renunţarea la reeşalonărea datorilor către stat, practică uzitată intens, restructurarea sectorului de stat. O altă componentă viza reforma morală.

Proprietatea şi securiştii

Misiunea asumată a fost una extrem de dificilă, în condiţiile în care CDR nu avea majoritatea parlamentară solidă şi fusese nevoită să coopteze la guvernare UDMR şi aripa desprinsă din FSN-ul lui Ion Iliescu, respectiv Uniunea Social Democrată a lui Petre Roman şi Traian Băsescu.


Integral in EVZ.