Mitrea răspunde acuzațiilor lui Hrebenciuc: "Sforarul șef s-a apucat să toarne minciuni despre mine"
Senatorul PSD Miron Mitrea a răspuns marți acuzațiilor aduse de liderul deputaților PSD, Viorel Hrebenciuc, potrivit cărora Mitrea ar fi "trădat" PSD la alegerile din 2008 pentru că nu a mai organizat numărătoarea paralelă la sediul PSD, afirmând că "sforarul șef s-a apucat sa toarne minciuni".
"În loc să se ocupe de campania candidatului PSD pentru prezidențiale, pe care, oficial, o conduce, sforarul șef Viorel Hrebenciuc s-a apucat să toarne minciuni despre mine. În direct, la Realitatea TV, marele combinator m-a acuzat că am trădat PSD pentru că în alegerile parlamentare din 2008 n-aș fi făcut numărătoarea paralelă a voturilor și că, astfel, am permis PD-L sa fraudeze alegerile. O minciuna sfruntată, pe care numai un individ ca Hrebenciuc o poate spune cu atâta nonșalanță", scrie Miron Mitrea pe blogul personal.
Mitrea susține că "minciuna" lui Viorel Hrebenciuc poate fi contrazisă de oricare dintre liderii din teritoriu, "care știu că s-a facut numărătoarea paralelă în fiecare județ în parte". "O minciuna care poate fi demontată de oricare dintre membrii echipei de campanie din 2008, care știu că Hrebenciuc n-a trecut nici cinci minute pe la sediul de campanie ca să se intereseze de mersul votării. Era ocupat marele combinator ca să-și aranjeze ploile pentru perioada de după alegeri", continuă Mitrea.
Senatorul PSD se declară îngrijorat de faptul că Viorel Hrebenciuc are în această perioadă electorală astfel de preocupări. "Mă ingrijorează pentru că ea arată că sforarul șef nu e cu gândul la cum să-l ajute pe Mircea Geoană să câștige alegerile, ci la cum să facă să-i fie lui bine după alegeri. Indiferent dacă Mircea Geoană câștigă sau nu. Preocuparea lui Hrebenciuc nu este să-i aducă mai multe voturi candidatului PSD, ci să se asigure că, indiferent cine va câștiga președinția, eu și alții din partid, care știm bine de câte ori a sacrificat el interesul partidului pentru interesul personal, nu mai putem să le spunem aceste adevăruri membrilor PSD", mai scrie Miron Mitrea.
În final, Mitrea are și un avertisment pentru Hrebenciuc: "Îi dau o veste proastă: să nu mizeze pe aparenta mea lipsă de reacție. Nu mai e mult până după alegeri".
Liderul deputaților PSD Viorel Hrebenciuc a declarat luni seara că președintele Traian Băsescu ar fi făcut "blat" cu Miron Mitrea, în 2008, care nu ar mai fi organizat cu ocazia alegerilor parlamentare din acel an numărătoarea paralelă la PSD, acuzându-l de "trădare" a partidului.
Hrebenciuc a povestit, la Realitatea TV, că la alegerile parlamentare din 2008 PSD stabilise să facă numărătoarea paralelă, pe care trebuia să o coordoneze Miron Mitrea, dar care i-ar fi anunțat cu o zi înainte că nu mai poate face acest lucru. "La mijloc a fost o trădare", a spus Hrebenciuc referindu-se la Miron Mitrea, adăugând că acest lucru poate însemna și "posibilă fraudă electorală". Hrebenciuc a dat ca argument faptul că în noaptea alegerilor din 2008, la exit-poll-uri PSD ar fi avut 6 procente avans, care "dimineața nu au mai existat".
Discuția despre Miron Mitrea a pornit de la declarația recentă a președintelui Traian Băsescu, potrivit căreia a negociat alianța PDL- PSD cu Miron Mitrea, Mircea Geoană și Ilie Sârbu. "A făcut blatul cu dl. Mitrea", a comentat Hrebenciuc.
Despre Mircea Geoană, Hrebenciuc a spus că, în calitatea sa de lider de partid, "era îndrituit să negocieze", iar despre Ilie Sârbu că era președinte de Senat și ar fi avut mandat să negocieze.
Atrăgându-i-se atenția că este o acuzație gravă la adresa lui Miron Mitrea, cea de "trădare" a PSD, Viorel Hrebenciuc a ripostat: "Acest lucru în partid este cunoscut, nu spun o noutate acum".