Sursa foto: Cotidianul
PoliticeRepublica Moldova Lideri politici și militari de la Londra, alături de presa britanică, fac apel la retragerea trupelor din Afganistan, unde militarii occidentali sunt percepuți ca trupe coloniale și nu fac decât să garanteze securitatea guvernului afgan corupt.
Șeful Statului Major al armatei Marii Britanii, generalul David Richards, susține un plan privind retragerea trupelor britanice din bazele militare din Afganistan considerate periculoase, inclusiv baza Musa Qala, unde au fost uciși recent 15 militari britanici. Începând din 2001, Londra a pierdut 231 de militari în Afganistan. „Noua strategie trebuie gestionată cu atenție. Nu putem face totul și peste tot. Trebuie să ne concentrăm eforturile în mai puține zone geografice“, a declarat pentru „The Times“ un comandant militar britanic.
Cu puțin timp înaintea alegerilor din 2010, membrii guvernului laburist de la Londra încep să-și exprime și ei „frustrările“ față de prezența militară în Afganistan și de amânarea deciziei SUA de a suplimenta contingentul american cu 40.000 de soldați.
„Chiar și dacă am vrea să ne modificăm strategia, nu am reuși din cauza amânării deciziei președintelui Obama. Este foarte multă frustrare atât la noi, cât și în Ministerul de Externe“, a declarat pentru publicația conservatoare „The Telegraph“ un înalt funcționar din cadrul Ministerului Apărării de la Londra.
„Natura conflictului s-a schimbat. Ceea ce ar fi trebuit să fie un război între talibani și guvernul afgan s-a transformat într-un conflict în care sunt implicate aproape exclusiv trupele britanice și americane, iar pentru afgani această situație începe să semene cu o ocupație colonială“, scrie „The Independent“, într-un apel pentru retragerea din Afganistan. Cotidianul britanic mai arată că liderii al-Qaida nici măcar nu se ascund în Afganistan, ci în Pakistan, iar războiul transformă Marea Britanie într-o țintă a teroriștilor. Mai mult, trupele britanice au ajuns să garanteze securitatea unei populații care moare de foame, în timp ce miniștrii afgani trăiesc în „palate ale opiului, obținute din traficul cu droguri, iar consultanții străini câștigă 250.000 de dolari pe an“, mai scrie „The Independent“.