Razboiul de uzura din spatele campaniei pe care o urmariti in fiecare zi are farmecul lui. De exemplu, pentru cunoscatori, lupta pentru demonstrarea unui furt din arhivele DGIPI nu a incetat niciodata. Chiar daca in oceanul vorbelor in vant din aceasta luna cuvintele despre acest subiect au insemnat doar cateva picaturi, el a continuat si nu oricum, ci prin stresarea unor oameni, amenintarea lor sau chiar atacarea directa a sotiilor lor. Dupa ce am publicat stenograma convorbirii dintre generalul Constantin Degeratu si Omar Hayssam, am simtit din plin acest lucru. Apoi a venit confirmarea presedintelui si lumea s-a canalizat pe mitinguri electorale. Dupa scrisorile din arest ale aceluiasi Hayssam, a urmat un alt val de discutii. Si nu toate au fost publice, dar a venit din nou o confirmare neasteptata. A lui George Maior. Duminica seara, la Realitatea TV, a confirmat autenticitatea a cinci documente, stenograma, trei scrisori ale sirianului publicate de noi si un document al Interpol care spunea ca un asociat la firma ce a apelat la serviciile nepoatei presedintelui a fost banuit de legaturi cu terorismul international. Il cunosc pe Maior si stiu ca nu l-a pus nimeni sa o faca, nici partidul din care provine, nici cel care l-a numit in functie, chiar daca acesta din urma isi doreste ca documentele publicate sa fie umbrite de amenintarea penalului pentru cei care le publica. Adevarul demersului lui George Maior de a raspunde pe larg la o intrebare legitima cred ca sta intr-un banc despre capacitatea barbatilor de a-si deschide inima la intrebarile femeilor. Cica un tip statea la bar. Langa el se aseaza o femeie superba si ii cere un foc. Emotionat ca l-a lovit norocul, tipul continua vorba: “Nu va suparati, ne cunoastem?” Ea raspunde “Da, cred ca sunteti tatal unuia dintre copiii mei”. Atunci omul are un flash-back despre singura ocazie in care isi inselase sotia. “Sunteti dansatoarea de striptease de la noaptea burlacilor organizata de prieteni pentru mine. V-am posedat pe masa de ping-pong, in timp ce o prietena ma biciuia pe spate cu frunze de telina, iar o alta ma stropea cu frisca pe fund”. “Nu”, spune femeia, “sunt profesoara de muzica a baiatului dumneavoastra”.
PS: Toata lumea ma intreaba daca mai urmeaza dezvaluiri despre Hayssam. Am evitat sa raspund, pentru ca ne lipsea o hartie, dar cred ca in curand vom putea raspunde la o intrebare ce ar trebui sa fie simpla: de cand strangea Presedintia informatii despre Omar Hayssam? Avem si niste repere in timp, rapirea a avut loc pe 28 martie 2005, dar se pare, potrivit sentintei, ca planul era facut inca din luna ianuarie a aceluiasi an.