Călin Hera: „Lista cabinetului Negoiţă arată atât de previzibil şi e atât de de picat, încât pare mai degrabă o provocare”.

Singura mirare, dacă mai e ceva de mirare în România, e cum de au acceptat politiceni serioşi (sunt câţiva acolo!) să-şi treacă numele pe o glumă proastă.

Lista cabinetului Negoiţă ar trebui să se numească foarte bine „guvernul general Oprea”. Reprezentantul grupului dependenţilor e figura emblematică a acestei încropeli.

Serios vorbind, mingea a ajuns în terenul opoziţiei majoritare. De dragul discuţiei, să nu considerăm că asistăm la un bambilici politic, ci la un joc ingenios de imagine.

Puşi în faţa încropelii Negoiţă, oficializată ieri, parlamentarii care au susţinut varianta Johannis au două opţiuni: să tărăgăneze procedurile până după prezidenţiale sau să joace în forţă şi să voteze rapid împotriva acestui cabinet. (E, practic, imposibil ca lista cu pricina să ob ţină un vot majoritar.)

Orice cale ar urma, guvernul Boc-interimar va mai vieţui măcar până pe 6 decembrie, iar retorica electorală va rămâne încă în familia lozincilor gen „noi vrem guvern şi stabilitate, ceilalţi pun interesul electoral deasupra celui naţional”.

Toate discuţiile pleacă de la răspunsul pre vizibil la întrebarea: „Ce va face Băsescu dacă parlamentul va trânti şi a doua propune re de premier?”. Nicio surpriză: va dizolva parlamentul şi va provoca, astfel, alegeri parlamentare anticipate, a spus-o deja.

E un motiv suficient de puternic pentru ca parlamentarilor de umplutură să le tremure nădragii. Ce ne facem, fetelor, dacă ne dizolvă?

Unul a spus deja că el nu vrea anticipate, că a cheltuit 30.000 de euro pentru campania de anul trecut şi că a făcut asta pentru o proiecţie de patru ani, nu de unul. Este vorba despre Ioan Ghişe (PNL). E prototipul politicianului care doreşte tărăgănarea procedurilor, susţinută de PSD şi PNL. E varianta cea mai călduţă, întrucât le oferă parlamentarilor o oarecare linişte, aceea de a nu-şi pierde încă fotoliile şi de a negocia, eventual între tururile de scrutin, alte majorităţi. (Există, totuşi, o veste bună pentru ei: chiar dacă referendumul lui Băsescu ar fi votat favorabil, e practic imposibil ca următoarele alegeri să fie pentru un parlament unicameral, cu 300 de deputaţi în loc de 471.)

Tărăgănarea înseamnă însă un pas înapoi. Parlamentarii PNL, PSD şi UDMR, plus minorităţile, au câştigat numai atunci când au jucat în forţă, adică atunci când au acceptat propunerea lui Crin Antonescu de a merge până la capăt cu soluţia Johannis. A trage de timp acum înseamnă doar a preda ini ţi a tiva (pierdută deja în mare parte). Înseamnă că parlamentarii sunt aşa cum îi descrie Traian Băsescu: laşi, interesaţi în primul rând de propriile lor persoane.

Integral in Evenimentul zilei.