Sursa foto: Evenimentul Zilei
Scriitoarea Herta Müller (foto), laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, va scrie un text special pentru comemorarea a 20 de ani de la Revoluția din 1989.
„Pentru a marca evenimentul, primarul Gheorghe Ciuhandu i-a trimis o scrisoarei laureatei Premiului Nobel pentru Literatură, rugând-o să scrie un text. Herta Müller s-a întâlnit cu Ioan Hollender (directorul Operei din Viena - n.r.) și a transmis, prin acesta, acceptul său”, a declarat Flavius Boncea, purtător de cuvânt al Primăriei Timișoara.
Pe 18 decembrie, autoritățile locale din Timișoara vor prezenta, în Piața Victoriei, un spectacol dedicat Revoluției din '89. Orchestrele reunite ale Operei Române și Filarmonicii Banatul, sub bagheta dirijorală a lui Ioan Hollender, vor interpreta „Messa da Requiem”, de Giuseppe Verdi, împărțită în șapte părți.
În timpul celor șase pauze muzicale, actori de la Teatrul Național din Timișoara vor interpreta șase texte dedicate acestui eveniment. Cinci dintre ele vor fi scrise de Viorel Marineasa, iar cel de-al șaselea îi aparține scriitoarei Herta Müller.
Integral in Evenimentul zilei.