Viceprimarul comune Peștișani, Nicolae Nicolcioiu, a fost agresat în cursul zilei de azi, de către un tânăr de 28 de ani. Vicele a ajuns la spital din cauza loviturilor primite. Din primele cercetări efectuate de către echipa operativă din cadrul Poliției orașului Tismana, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, s-a stabilit faptul că, în timp ce se intervenea la regularizarea pârâului Bistricioara care își ieșise din matcă, vice-primarul a fost agresat fizic, fără motiv, de către Aurelian C., de 28 ani, din Tg-Jiu, agresiunile fiind stopate de intervenția localnicilor. Ulterior, suspectul, deplasându-se spre domiciliul tatălui său din Peștișani, a mai agresat fizic un alt localnic în vârstă de 44 ani. Cercetările continuă, în cauză fiind întocmite acte premergătoare pentru comiterea infracțiunilor de ultraj și lovire.