Sursa foto: Evenimentul Zilei
După o pauză de trei ani, în acest weekend vor fi reluate cursele de trap de la hipodromul din
Ploiești. Chiar dacă nu se vor ține pariuri sportive
, cursele fiind organizate de Regia Națională a Pădurilor pentru evaluarea
cabalinelor incluse în categoria Herghelia Națională, crescătorii de cai sunt mulțumiți că
, în sfârșit, exemplarele lor de câteva mii de euro vor putea alerga din nou pe pista de trap.
„Demult așteptam ziua asta. Dacă nu participau la vreo competiție nici anul acesta, puteam să ne luăm adio de la cai”, spune Paul Barbu, unul dintre puținii antrenori de cai din Ploiești.
Singurul hipodrom de trap din țară a fost concesionat, în anul 2005, firmei italiene Ippodromi&Citta SPA, care s-a angajat să facă investiții în valoare de 4,5 milioane de euro. După amenajarea pistei de trap, în 2007, consilierii locali au votat rezilierea contractului de concesionare, invocând nerespectarea unor clauze de investiții.
Integral in Evenimentul Zilei