In toata aceasta “euforie” turbata din ajun de alegeri electorale, in haosul si degringolada pe care o simtim pana si in timpul periajului nervos al dintilor din fiecare dimineata de dupa micul dejun, pe nimeni nu mai surprinde ceea ce ar trebui sa surprinda in mod special. Ne aflam intr-un moment in care - recunoastem ca nu l-am regasit nici macar in lectura analelor istoriei acestei tari – asistam la revolte, diferite ca forma, a medicilor si pacientilor. Pentru prima data am asistat la revolta bolnavilor cronici, la supararea medicilor de la sectiile de urgenta a spitalelor, care au pus mainile la piept, refuzand, din motive de foame, sa mai lucreze gratis, la nervozitatea asistentelor de la centrele de transfuzii care au hotarat sa nu mai recolteze sange. Alti multi doctori fug in spitalele din Anglia. Batranii si bolnavii au ajuns sa se uite la medicamentele din farmacii precum saracii in fata restaurantelor fitoase din centrul Capitalei. Este inutil sa mai spunem ca situatia din sistemul sanitar a scapat de sub control, toata lumea o simte si, in tot balamucul social pe care il traim, nici un candidat pentru varful conducerii nu a facut referire concreta la cum ne vom simti dimineata, la sculare, sau in amurg, dupa preafericita cina. Virusii gripali si bacteriile ucigase umbla nestingherite pe strazi si in tramvaie, scolile se inchid si se deschid una dupa alta, sectiile de terapie intensiva numara matematic victimele, banii pentru sanatate se duc, probabil, pe deplasari si protocoale inutile in strainatate, iar noi nu avem altceva de facut decat sa ne aparam cu un servetel de unica folosinta si cu o aspirina populara. In consecinta, daca medicii si pacientii protesteaza, inseamna ca a inceput “epidemia de orbire”. A mai ramas doar sa asistam la protestul leprosilor din Dobrogea.