O persoană din dosarul privind obținerea de credite cu acte false de la BCR Curtici a fost arestată
Tribunalul Timiș a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Ionuț Marius Ghelbează, cercetat împreună cu alte opt persoane pentru obținerea de credite cu acte false de la BCR Curtici din Arad, informează un comunicat DNA.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție-Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări penale față de Ionuț Marius Ghelbează, pentru infracțiunile de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni și complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
Procurorii DNA au început, în octombrie, urmărirea penală pe numele a nouă persoane cercetate că ar fi acordat sau primit credite cu acte false.
Din ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale reiese că în perioada anilor 2008 - 2009, Daniela Mihaela Szirka, Viorica Stanciu și Elena Mare, în calitate de director, respectiv consilieri de credit retail la Agenția Curtici a B.C.R. – Sucursala Arad, au aprobat acordarea de credite bancare unui număr de aproximativ 200 de persoane, cu încălcarea normelor interne ale băncii, a responsabilităților și a limitelor de autoritate stabilite prin fișa postului.
Beneficiarii creditelor au folosit în acest scop adeverințe de salariu și contracte de muncă false, din care rezulta că erau angajați ai mai multor societăți comerciale. Banii obținuți din creditele astfel acordate au fost remiși lui Daniel Nicola, Flaviu Brandais, Dumitru Viorel Aivănesei și Florin Alin Jurcă, administratori ai mai multor firme din județul Arad, aceștia fiind și cei care au întocmit documentele false. Beneficiarii creditelor au primit în schimb sume de bani cuprinse între 300 și 1.500 euro.
În demersul lor, administratorii firmelor au fost ajutați de inculpații Liviu Daniel Ghelbează și Patrick Dragan Raț. În acest fel, B.C.R. a fost prejudiciată cu suma de 2.615.015 euro, susține DNA.
Beneficiarii creditelor au primit în schimb sume de bani cuprinse între 300 și 1.500 euro.
Potrivit procurorilor, Ionuț Marius Ghelbează, împreună cu fratele său, Liviu Daniel Ghelbează și cu alte persoane se mergeau localități, unde identificau persoane care voiau credite. În baza unor documente false, angajați ai B.C.R. – Agenția Curtici aprobau cererile de credit.
Banii astfel obținuți erau predați lui Ghelbează Ionuț Marius, iar ulterior acesta îi remitea lui Nicola Daniel sau lui Jurcă Florin Alin, care îl „recompensau” de fiecare dată cu suma de aproximativ 1.500 euro.