Director de 19 ani al Filarmonicii „George Enescu”, dirijorul Cristian Mandeal este constestat astăzi de propria orchestră. El afirmă că nu va mai cânta niciodată alături de muzicienii pe care „i-a crescut” la Ateneu.

Filarmonica „George Enescu” a intrat într-o stare de colaps de aproape două luni, pentru că membrii orchestrei contestă vehement, în termeni extrem de duri, conducerea formată din directorii Cristian Mandeal şi Nicolae Licareţ, dar şi pe concertmaestrul Anda Petrovici. Cei trei sunt acuzaţi de despotism şi de urmărirea unor interese financiare personale.

Din cauza situaţiei, au fost anulate, în această perioadă, concerte importante la Ateneu, iar joi dimineaţă s-a ţinut doar jumătate din repetiţia generală cu dirijorul elveţian Urs Schneider pentru „Missa Solemnis”, de Beethoven, din cauza unei greve de avertisment.

Ministerul Culturii desfăşoară o anchetă la Filarmonică, în timp
ce ministrul Theodor Paleologu a eşuat în încercarea de a împăca părţile.

Cristian Mandeal, în vârstă de 63 de ani, cotat pe plan internaţional ca unul dintre cei mai buni dirijori români, îşi exprimă revolta într-un interviu, acordat EVZ, denunţând că în Filarmonică s-a instaurat haosul, că orchestra este de un „nivel mediocru” şi că protestatarii au instaurat panica şi anarhia, printr-o „dictatură proletară” halucinantă, demnă de „Ferma animalelor” a lui Orwell.

Directorul, numit momentan interimar, îşi exprimă amărăciunea că, în timpul celor 19 ani de conducere a Fimarmonicii, „i-a crescut” profesional pe cei mai mulţi din orchestră.

Afirmând că artă fără fanatism sau performanţă fără disciplină nu există, pentru artistul dirijor cel mai dureros rămâne faptul că a fost pe nedrept jignit şi că va trebui, în contextul acestui scandal, să părăsească cu amărăciune Ateneul, după o viaţă dedicată muzicii.

Toate nemulţumirile Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” se află pe: http://orchestrafge.info/

Cristian Mandeal răspunde, exclusiv, pentru EVZ.ro, acuzaţiilor ce i se aduc.


Cum s-a ajuns în situaţia ca anumite concerte sau repetiţii să nu se mai ţină, în detrimentul publicului, dar şi a calităţii muzicii?

Cei care fac grevă uită şi nu ţin cont, exact ca cei de la metrou, că o direcţiune interimară asigură doar gestiunea curentă şi nu se poate angaja în semnarea unui contract cu urmări prelungite în timp, în defavoarea unui viitor manager titular, posibil în defavoarea producţiei.

„S-a inversat piramida”

De ce s-a creat toată această stare de incertitudine pe care orchestra o acuză?

S-a inversat piramida. Ei sunt cei care refuză să se conformeze legislaţiei şi soluţiilor manageriale. Liberul arbitru este instaurat de orchestră, se contestă totul de dragul contestării şi se perpetuează starea de incertitudine prin refuzul subordonării. Se petrec lucruri de tip mineriadă, la aproape 20 de ani de la instaurarea societăţii civile. E foarte greu să construieşti o casă, construcţia poate să dureze şi 20 de ani şi e foarte uşor s-o distrugi într-o singură zi.

Acum totul se întoarce împotriva lor. Opinia publică începe să nu-i mai creadă.

Încep chiar şi ei să devină conştienţi că aceste materiale trimise presei, pe care le fabrică periodic şi care devin din ce în mai disperat virulente, sunt tot mai puţin credibile. S-a născut şi o teamă că au mers prea departe, în exces, iraţional încă de la început.

Cale de întoarcere nu mai există însă pentru nimeni. Eu nu voi mai dirija niciodată această orchestră.

„Nivelul orchestrei este mediocru”

Cum aţi caracteriza nivelul orchestrei?
Filarmonica tocmai acum, în ultimii 20 de ani, a început să se apropie (nota bene) de ceea ce înseamnă o orchestră europeană şi fără de acest management ar fi rămas ceea ce a fost înainte: o orchestră de provincie.

Nivelul cotidian al orchestrei este în fond mediocru. În anumite condiţii însă, Filarmonica poate să-şi depăşească nivelul standard. Fără falsă modestie, aceste condiţii erau întrunite atunci când dirijam eu: concertele săreau peste nivelul mediu, cu aprecieri ale criticilor, în ţară şi în străinătate.

Dar am fost acuzat mereu de orchestră că sunt singurul dirijor care ţine repetiţiile peste program
. Le-am răspuns: „Sunt mândru că pretind performanţă adevărată de la voi şi că doar mie nu-mi ajunge timpul de repetat pentru câte am să vă spun”. Foloseam fiecare minut ca să le arăt mai mult, să-i fac să devină mai buni. De asta erau şi concertele mai bune. Dacă intri în competiţie, trebuie să fii un profesionist desăvârşit, iar asta nu se obţine fără sacrificii, fără să strângi uneori din dinţi pentru a obţine calitatea.

Integral in Evenimentul zilei.