Nicolae Dică este dispus să revină în țară, chiar dacă s-a acomodat cu fotbalul din Grecia.
Fostul stelist Nicolae Dică este tentat să revină în România. Chiar dacă nu a aflat de vreo ofertă concretă, jucătorul lui Iraklis ar fi dispus să renunțe la fotbalul din Grecia pentru Liga I. “M-aș întoarce și acasă, dar nu vreau să mă pronunț atât timp cât nu este ceva concret și deja am fost transferat la prea multe echipe”, a declarat Nicolae Dică pentru ,,ring’’.
Dorit cu insistență încă din iarna trecută de CFR Cluj, Dică crede că până la vară nu va putea pleca din Grecia. "Eu nu știu deocamdată nimic. Acum am terminat antrenamentul și plec spre casă.
Mă simt foarte bine în Grecia, pot spune că m-am acomodat, sunt împrumutat până în vară aici. Nu cred că se poate face ceva în această perioadă. Vreau doar să joc”, a mai spus “Dicanio”.
Vara trecută, Nicolae Dică a fost împrumutat pentru un an de zile la gruparea greacă Iraklis. CFR Cluj se pregătește deja pentru perioada de transferuri din iarnă. Unii dintre actualii jucători sunt puși pe listă, alții le vor lua locul. Argentinianul Peralta este unul dintre cei care se vor despărți de gruparea din Gruia, iar conducătorii clubului doresc să-l aducă în locul lui pe Nicolae Dică.